Editorialul de luni din Curierul National
Diversitatea continentului european este o încântare turistică şi, aş îndrăzni să spun, stilistică. Ceea ce atrage turiştii, alungă însă economiştii şi investitorii, pentru că, la fel ca în cazul României, când ai prea multe păreri şi prea multe personalităţi, nu mai ajungi să iei decizia corectă niciodată. Aşadar, ca să nu ne mai considerăm europeni de mâna a doua, este suficient să ne gândim că modalitatea în care liderii Europei s-au întâlnit de nenumărate ori, s-au înţeles, apoi s-au răzgândit şi au luat-o de la capăt, seamănă foarte mult cu politica dâmboviţeană.
Până la un punct, diversitatea este, bineînţeles, o calitate. Am văzut în comunism cât de mare este păcatul uniformităţii şi al unanimităţii şi cât de mult rău poate aduce. Acum însă, nici prea multă diversitate nu aduce fericirea, de vreme ce capetele luminate sau măcar influente ale bătrânului continent se bat în idei degeaba, câtă vreme nu reuşesc să se pună de acord asupra unui plan comun de salvare a monedei euro şi, implicit, a bunăstării bătrânului continent.
Ultima găselniţă mi se pare şi cea mai hazardată, ca unele ţări mai nou venite în club şi care au tras tare cu reducerile bugetare, plătind un preţ incomod, să participe la salvarea celor care au jucat şi au dansat până au picat sub masa datoriilor suverane.
De unde şi întrebarea legitimă: de ce ar trebui românii să plătească o contribuţie de salvare de la excesul de uzo grecesc sau de la nesfârşita dolce vita italiană? Pentru că noi am fost exagerat de ascultători şi am tăiat în carne vie din propriile cheltuieli?
Diversitatea Europei se poticneşte în acest punct şi revine la o lecţie mai veche a istoriei, în care cei mai mici plătesc păcatele celor mai mari şi mai neglijenţi. Sau rudele sărace, dar mai chibzuite, plătesc pentru excesele celor avute, conform preceptului biblic: celui care are i se va mai da, iar de la cel ce nu (prea) are se va lua şi ceea ce are. Cred că aici ar trebui să spunem stop joc şi să-i punem pe prealuminaţii Europei să mai calculeze şi să se mai întâlnească o dată şi încă o dată. Poate vor găsi şi altă soluţie decât aceea ca tot săracii Europei să plătească pentru masa prea îmbelşugată şi risipitoare a bogaţilor!
