“Turismul trebuie să fie o prioritate a Guvernului României”

Interviu cu Dan Matei Agathon din revista Business Point,

www.business-point.ro

„Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, Dan Matei Agathon devine director în Guvernul Petre Roman, pentru ca – în 1991 – să fie numit Subsecretar de stat, împuternicit special al guvernului în relaţiile cu sindicatele şi patronatul, în vremea mandatului de prim-ministru al lui Theodor Stolojan.

Dan Matei Agathon a fost deputat timp de trei legislaturi consecutive, în perioada 1992 – 2004, dar a fost şi vicepreşedinte al Comisiei Economice Comerciale, Tehnologice şi de Mediu, din cadrul  Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, între anii 1996 2000.

              În 1992, premierul de atunci, Nicolae Văcăroiu, îl numeşte ministru al Turismului, portofoliu pe care o îl deţine până în anul 1996, anul schimbării premierului, dar revine în această funcţie în perioada 2000 – 2003, în timpul Cabinetului Adrian Năstase, până când Ministerul Turismului de desfiinţează, activitatea fiind inclusă în cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

              Dan Matei Agathon ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre turismul românesc, din perspectiva experienţei sale ca fost ministru de profil.

 

Parcurgând biografia dvs. constat că aţi prins desfiinţarea Ministerul Turismului, în 2003

              Da, pentru că s-a procedat atunci la reorganizarea unor ministere, dar eu aş spune mai degrabă că am înfiinţat de două ori ministerul, pentru că, de fiecare dată când am fost numit ministru, a trebuit fie reînfiinţat Ministerul Turismului, care era ori sub forma unui departament într-un Minister al Comerţului, ori nu exista sub nici o formă.

 

România are nevoie de un Minister al Turismului, ca entitate separată?

              Cu certitudine! Turismul trebuie să fie o prioritate a Guvernului României...

 

Consideraţiturismul nu a fost o prioritate, anul trecut?

              Părerea mea este că, în ciuda unor declaraţii sforăitoare la începutul mandatului, că i se va acorda atenţia unei ramuri prioritare, turismul a fost şi a rămas mult timp, din păcate, ca a cincea roată la căruţă! România are un potenţial turistic de excepţie, care este valorificat foarte puţin. Ori, în situaţia în care privatizarea din turism s-a încheiat foarte, foarte greu, în cel de-al doilea mandat al meu, este evident că e nevoie de cineva care să stea la masa aceea rotundă de la Guvern pe care o vedem la jurnalele de ştiri, de la televiuni şi să încerce să lupte pentru interesele promovării turismului şi a reglementării a tot ceea ce înseamnă această activitate. De aceea, ministerul este necesar, din punctul meu de vedere, iar ministerul de resort – în cel mai rău caz – ar putea să fie, eventual, desfiinţat doar când turismul românesc va merge bine. Ori, mai este până atunci

 

Cât de mare ar trebui să fie bugetul alocat turismului, în România? De pildă, mulţi oameni, chiar analişti economici, au spus ca bugetul alocat anul trecut a fost mult prea mare..

              Eu am avut un buget de 7 – 8 milioane de dolari (pe vremea accea, bugetul era în dolari) şi a fost absolut insuficient. Dar fostul meu prim-ministru, Adrian Năstase, spunea atunci că toată lumea ştie să facă treabă cu mulţi bani, dar un bun manager ştie să facă şi cu bani mai puţini...

              Pe de altă parte, consider că bugetul pe care l-a avut anul trecut la dispoziţie doamna ministru Elena Udrea a fost unul... “acceptabil”, nu mare. Doar «acceptabil», pentru turismul românesc, deşi am văzut tot felul de analişti care calculau câte pensii s-ar fi plătit din acei bani. Depinde, însă, ce faci cu banii alocaţi. Bugetul Ministerului Turismului trebuie dedicat, în proporţie de peste 80%, pentru promovare, dar foarte puţini înţeleg cum se face asta şi de ce este nevoie de promovare. În turism eşti într-o «luptă» permanentă cu 120 de ţări, care spun despre ele că sunt cele mai frumoase şi ospitaliere din lume ca destinaţii turistice şi care tot creează poveşti mai mult sau mai puţin fantastice despre ele, pe care le “îmbracă” din punct de vedere comercial şi le promovează în lume. Şi sigur că toată munca asta costă bani. În turism, fără promovare, dispari din piaţă!

              De asemenea, în turismul internaţional eşti un «nimeni», dacă nu eşti cuprins în portofoliile celor trei mari tur-operatori mondiali: TUI, Thomas Cook-Neckermann şi ITS. Nu te-ai promovat cum trebuie, ca să atragi atenţia celor trei, înseamnă că nu ai parte de turism internaţional! Eu i-am avut în ţară pe toţi cei trei mari operatori turistici. Pe TUI am reuşit să-l aduc greu, abia în al doilea mandat al meu, după ce am fost de 20 de ori la ei. În primul mandat mi-au tot spus că ţara noastră nu face parte din planurile lor. Până la urmă şi datorită intervenţiei unui parlamentar geman care iubea România – am fost primit la o discuţie cu preşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie şi le-am spus din start că nu plec de acolo până nu-şi reconsideră poziţia faţă de România. Şi i-am convins să trimită aici o echipă pentru o expertiză şi am stat cu ei pe Litoral de la micul dejun, pană la următorul mic dejun. Am vizionat 100 de hoteluri şi au ales 20 dintre ele pentru portofoliul lor, semnând un contract pentru 50.000 de turişti germani. TUI este un gigant, cu 40.000 de agenţii de turism, în toată lumea!

 

Ce poate oferi România, în materie de turism?

              Oho, multe!…  Nu-mi place să discut despre turism în «şabloane», dar nu încape îndoială că România are un mare potenţial turistic, atât pentru turismul de litoral şi în staţiunile montane, cât şi pentru turismul balneo-climateric. Sunt exact cele trei domenii din turismul românesc pe care unii specialişti, inclusiv de la Organizaţia Mondială a Turismului, ne sfătuiau să le... ocolim şi cereau României să-şi dezvolte turismul de nişă! Ori, este inadmisibil ca atunci când ai jumătate din capacităţile de cazare ale ţării pe Litoralul Mării Megre, de pildă, să neglijezi tocmai Litoralul. Ar fi o prostie imensă!

 

Ce ar însemna turismul de nişă, pentru România?

              Turismul de nişă ar însemna fie ceea ce am încercat eu să fac, adică Foto-Safari, în Delta Dunării, fie turismul pe bicicletă, că tot este la modă şi este foarte răspândit în ţările nordice, fie turismul de aventură, prin “aventură” înţelegând excursii cu măgăruşii prin nu ştiu ce munţi, fie turismul speologic, pentru că România are o reţea senzaţională de peşteri. Bineînţeles că este necesar să fie dezvoltat şi acest gen de turism, de nişă, dar el nu trebuie să reprezinte principala preocupare a celor care se ocupă de problemele turismului din România!

 

Şi turismul ecumenic ar fi tot o formă de turism de nişă…

              Bineînţeles. Aşa cum se organizează pelerinaje din România către Ţara Sfântă – Iasrael – sau cum se fac în Grecia, nu văd de ce nu s-ar face şi reversul, adică pelerinaje ale turiştilor străini la mânăstirile din ţara noastră, mai ales în perioada tradiţionalelor sărbători ortodoxe!

              De asemenea, un succes din ce în ce mai mare are turismul rural, care a fost una dintre preocupările cele mai importante ale primului meu mandat, când am şi reuşit să elaborez legislaţia specifică de clasificare şi dezvoltare şi am lucrat foarte bine cu ANTREC şi cu preşedinta asociaţiei, Marilena Stoian.

 

La turismul electoral v-aţi gândit?!

              Am avut două mandate la turism şi sunt cel mai logeviv ministru din istoria modernă a României, dar recunosc cu sinceritate că eu nu m-am gândit la promovarea turismului electoral. Am şi eu minusuri”!

 

Bucureştiul poate fi o destinaţie turistică?

              Ce să vă spun? În mandatele mele de ministru al Turismului, când aveam o delegaţie de oaspeţi străini, la nivel înalt, înnebuneam de nervi în Bucureşti, pentru că nu prea aveam unde să-i duc!

              Mergeam cu ei, repede, la Palatul Parlamentului, vorbeam cu ghidul să-i ţinem acolo vreo două ore, mai făceam şi eu pe ghidul, le spuneam clasica poveste cu “cea mai mare clădire, după Pentagon”, accentuam şi ideea de care ar trebui să fim mândri, ca absolut tot ceea ce este făcut acolo este realizat de români, cu materiale fabricate în România – sigur, cu preţul suprem plătit de mii de oameni care şi-au pierdut viaţa acolo, din păcate după care îi duceam la Muzeul Satului, care este un muzeu extraordinar şi toţi oaspeţii au fost încântaţi, de la miniştri ai turismului, până la şefi de stat. Îi mai duceam la Muzeul Colecţiilor de Artă – deşi, faţă de marile capitale europene, nu prezentăm acolo cine ştie ce – şi apoi fugeam cu ei la Sinaia, la castelul Peleş, la Pelişor, că nu mai aveam ce să fac cu ei aici, în Bucureşti

              Cred că Bucureştiul este cam singura capitală europeană – poate la concurenţă cu Tirana – în care nu prea ai ce să vizitezi, nu ai ce să faci cu turiştii străini. De aceea, ar fi util să se găsească măcar în împrejurimi anumite locaţii în care să poţi organiza anumite evenimente, o idee ce poate fi dezvoltată la modul general, în jurul tuturor marilor oraşe, locaţii şi evenimente care să poată intra într-un circuit turistic.

 

Vorbind despre evenimente, consideraţi că misiunea unui ministru al turismului este să participe la toate târgurile şi festivalurile din ţară, organizate la nivel local?

              Ministrul Turismului nu are ce să caute în birou! Acel ministru care stă în birou de dimineaţa, până seara şi aşteaptă să vină peste el turiştii români şi străini, ar trebui să se ocupe de altceva. În opinia mea, un ministru al Turismului trebuie să fie permanent pe teren, în toată ţara, dar şi în străinătate, promovând România ca destinaţie turistică. Asta este menirea lui. Ministrul Turismului – indiferent că este doamnă sau domn, că este tânăr sau bătrân – trebuie să fie o parte componentă a brandului turistic de ţară! Eu am fost ales vicepreşedinte al Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului un fel de ONU în turism şi am stat 14 zile la Cairo, pe durata desfăşurării lucrărilor. Am folosit acele zile pentru a mă întâlni cu tot ceea ce «mişcă» în turismul mondial, promovând România ca destinaţie turistică, dar şi ca destinaţie a investitorilor în turism.

              Pe de altă parte, pe protocol, vizita unui alt şef de stat implică si existenţa unei persoane care să se ocupe de acel demnitar din partea română, pe toată durata vizitei. Atunci când vine în ţara noastră, în calitate oficială, preşedintele altui stat nu este însoţit non-stop de preşedintele României, ci de o altă persoană, desemnată de preşedinte. Benefic este ca acea persoană să fie ministrul Turismului, care-l poate conduce pe oaspete în locaţii în care să poată fi puse în valoare destinaţiile turistice ale ţării noastre. Pe vremea când eram eu ministru şi aveau loc vizite ale altor preşedinţi, de cele mai multe ori eu eram desemnat de şeful statului să-l însoţesc pe înaltul oaspete străin. Şi stăteam alături de el, din clipa în care cobora din avion, la Otopeni, până se urca din nou în avion, ca să se întoarcă în ţara lui. Cum să nu foloseşti prilejul unei vizite la nivel înalt şi să nu-ţi promovezi ţara, inclusiv ca destinaţie turistică? Şi se pare că m-am achitat cu bine de aceste misiuni, câtă vreme – de exemplu –  după ce a făcut o vizită în România, preşedintele Indiei m-a invitat personal în ţara sa, în renumitul “Triunghi de aur”, în cele mai importante zone turistice din India, deşi nu prea se obişnuieşte ca un şef de stat să adreseze o invitaţie directă unui simplu ministru.

 

Care sunt minusurile României, ca destinaţie turistică?

              Avem multe părţi proaste, iar infrastructura este una dintre cele mai grave. Eu m-am săturat să tot vorbesc despre asta şi să spun că nu poţi face turism dacă din Bucureşti şi până la Constanţa faci 7 ore cu trenul, iar iarna stai 10 ore blocat în tren, dar a fost uitată “săgeata albastră” ce ajungea acolo în 2 ore! Mai mult, Autostrada Soarelui – care, oricum, nu este terminată – a fost din start prost concepută, pentru că ea ar fi trebuit să aibă 8 benzi, nu 4. Sau chiar 12 benzi de circulaţie, dacă iei în calcul că faci o autostradă pentru următorii 30 de ani, nu pentru 5 ani! Dar are 4 benzi şi în sezon faci 4 6 ore cu maşina până la mare, în loc să faci două ore şi un pic! În 6 ore ajungi la destinaţii turistice externe mai dezvoltate decât are România

 

Ca, de pildă, pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, la Nisipurile de Aur…

              Nisipurile de Aur reprezintă o… « legendă românească »! Avem în turismul bulgăresc – cu certitudine – un concurent redutabil. Dar, faptul că nişte echipe de la televiziuni şi din presa scrisă şi-au petrecut câteva week-end-uri în Bulgaria, nu înseamnă că turismul de la vecinii noştri este mai bun decât cel din România! Însă, bulgarii au făcut ceva ce noi nu am făcut: au finanţat un studiu de marketing cu tema «Ce îşi doreşte turistul român», studiu pentru care au cheltuit 4 milioane de euro şi au lansat cea mai agresivă campanie turistică a unei alte ţări în România, care a costat vreo 8 milioane de euro, prin care au fost atraşi turiştii români către Nisipurile de Aur sau Albena. Am fost şi eu de câteva ori în Bulgaria şi nu pot spune că acolo sunt prea multe lucruri în plus faţă de România...

 

Mulţi turişti se plâng de calitatea slabă a serviciilor turistice din România

              Calitatea proastă a serviciilor în turism pleacă de la slaba pregătire a personalului specializat şi de la faptul că ar cam fi timpul să fie înlocuită generaţia celor care lucrează de zeci de ani în turism şi care au cam ajuns la vârste de pensionare, o generaţie ce a fost multă vreme “inamicul numărul 1” al sistemului “all inclusive” în turismul românesc, cel puţin în cel de pe litoral sau de la munte. După cum ştiu cei care au utilizat un astfel de sistem, la “all inclusive” nu dai şpagă, pentru că uneori nici nu ai bani la tine!

              O altă cauză a calităţii mai slabe din serviciile noastre turistice este şi faptul că profesioniştii, cei mai buni lucrători, au plecat în afara ţării. Şi mă refer şi la cameriste, şi la bucătari, şi la ospătari, şi la recepţioneri. Dar asta este vestea proastă... Vestea bună este că, la un moment dat, ei se vor întoarce şi sper că se va întâmpla şi la noi fenomenul din Turcia, o ţară pe care am studiat-o cu mare atenţie – alături de Bulgaria – din punct de vedere turistic. Adică, după ce Germania a profitat din plin de munca turcilor şi a început să le ofere bani pentru a-i convinge să se întoarcă acasa la ei, odată ajunşi înapoi, turcii care au lucrat în turismul german ori au investit banii în afaceri proprii, ori au fost angajaţi de marile lanţuri hoteliere care activează în Turcia, unde au venit şi cu 10 – 15 ani de limbă germană, pe care o stăpâneau foarte bine, dar şi cu practica standardele germane, astfel că au ridicat calitatea servicilor turistice din Turcia. aştept să se întâmple la fel şi în România!  

 

Care este bilanţul dvs., în calitate de ministru al Turismului ?

              Ca ministru, am avut 10 proiecte, din care mi-au ieşit 9, ce merg şi astăzi! E-adevărat că mai slab decât ar trebui, dar merg.

 

Care proiect nu v-a reuşit?

              Proiectul «Dracula-Parc»... Şi nu a ieşit dintr-un motiv extraordinar de simplu: era un proiect prea bun pentru ţara noastră şi care a deranjat extrem de multă lume“bună”, din afara şi din interiorul României. Asta este soarta proiectelor vizionare! Eu chiar scriu o carte despre «Dracula», despre ceea ce a fost cu adevărat, dar care – din păcate – probabil că se va publica la 50 de ani după ce mor eu.

 

Totuşi, palmierii v-au adus faima…

              Eu am făcut un proiect care se numea «Mamaia – Riviera Estului», iar Mamaia arată astăzi aşa cum arată, la atâţia ani de când nu mai sunt ministru, datorită acelui proiect, un program comun cu Consiliul Local Constanţa şi cu Radu Mazăre. Şi tot ce aţi văzut în Mamaia a fost discutat în două zile cu dl Mazăre şi a ieşit tot, printre care şi ideea cu palmierii. Dar este adevărat că palmierii m-au făcut celebru. Ştiţi cum se numesc acum? Se numesc «Agathongi»! Am scris şi reguli de comportament cu palmierii. I-am adus din Bulgaria şi mi-am spus că dacă sunt palmieri la Albena, la două grade mai mult decât în România, de ce n-ar fi şi la noi... Apoi, am văzut palmieri şi în Elveţia, pe malul lacului Geneva, unde este chiar frig, în general! Ca o curiozitate, am văzut palmieri şi în celebrul film “BD la munte şi la mare”, deci, au mai fost şi în trecut asemenea pomi pe litoralul nostru. Dar pe vremea aceea nu erau ziariştii de azi, cărora li s-a părut o idee cu totul neobişnuită şi idioată. Iată că timpul a demonstrat că nu a fost o idee idioată şi-mi pare rău că nu am înregistrat-o la OSIM şi ceream acum câte 10 euro pentru fiecare palmier adus în România. Eram un “mogul” al palmierilor! Acum, au apărut palmieri şi în Bucureşti. Sunt mându că am avut această idee, că am fost un vizionar…

 

Dacă ar fi să vă întoarceţi în timp, pe vremea când eraţi ministrul Turismului?

              Aş lua-o de la început, cu toate proiectele mele. Inclusiv cu palmierii şi cu Dracula Parc. Je ne regrette rien!…”

Daniel Neguţ

 

Anunțuri
Published in: on Februarie 5, 2010 at 2:53 PM  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2010/02/05/%e2%80%9cturismul-trebuie-sa-fie-o-prioritate-a-guvernului-romaniei%e2%80%9d/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. Imi permit sa fac si eu citeva comentarii pe scurt avind primele si probabil singurele apartamente de inchiriat in locuinte familiale din Constanta clasificate si in aproape 6 ani de cind ma ocup in mod exclusiv de acest tip de turism de nisa consider ca imi pot da cu parerea.

    – de multi ani turismul nu este o prioritate nationala

    – ne lipseste o strategie pe termen mediu si lung

    – infrastructura rutiera (eu am clienti ce solicita tranferul de la Aeroporturile din Bucuresti pentru Constanta pentru ca le este frica sa conduca)

    – cine crede ca Romania este una din cele mai frumoase tari ale lumii si ca turistii stau la coada sa ne viziteze cred ca nu a lucrat in turism

    – poate pe guvernanti nu ii intereseaza valuta intrata in tara (din ce stiu un turist pe linga tariful de receptie cheltuie in timpul sejurului minim de 3 ori aceasta suma)

    – o mare problema nesisizata sau poate ca pe multi nu ii intereseaza exista foarte multi ce au spalat banii in turism au ridicat si ei un hotel o pensiune o vila pentru ca au vazut ca `merge` dar care nu stiu sa faca acest business

    – un simplu exemplu saptamina duminica trecuta am ajuns la ora 23 la Hotel Royal din Constanta (4 stele) sincer maxim 3 nu merita (din pacate nu aveam un aoartament liber pentru 2 clienti mai vechi) pe receptionera am deranjat-o pentru ca se uita la Acasa TV, cei doi clienti aveau rezervare prin sistem de rezervari online si au solicitat camera pentru nefumatori, tipa pentru ca receptionera nu ii pot spune intr-o engleza de balta mestecind guma cu TV-ul la maxim le spune ca nu stia ca rezervarea lor este pentru camere de nefumatori si ca oricum ii poate muta miine in alta camera dar si asa in camere daca se aeriseste nu miroase a tutun (acesta este criteriul pentru camere nefumatori) – Finalul cind am dus clientii inapoi au spus ca nu mai revin la Royal

    – asadar un client multumit iti poate aduce cel putin 5 potentiali clienti unul nemultumit este pierdut definitiv

    – ce poate face Guvernul si sau Ministerul : pe linga infrastructura sa ii oblige pe propietarii ce lucreaza la negru sa o faca legal (legi simple dar cu amenzi mari) de ce spun asta pe linga banii ce se pierd nefiind impozitati majoritatea nu au nici minima pregatire in turism clientul nu este protejat si de exemplu daca un client are o experienta negativa la o Vila in Sibiu in viata lui nu va mai face rezervari la Vile in Romania.

    – ca fapt divers eu in 2007 cind am depus dosarul pentru clasificarea apartamentelor prima data am fost refuzat de reprezentantul in teritoriul ce spunea ca apartamentele nu se pot clasifica si doar dupa ce a sunat la Bucuresti la insistentele mele a primit dosarele

    – unda naiba este brandul de tara al Romaniei ? de imn am auzit ceva dar cine l-a auzit difuzat …., mai bine investeau intr-un web site de genul http://www.booking.com cum au majoritatea birourilor de turism din Europa si unde se pot promova structurile clasificate

    – afacerea mea fiind de nisa si mai ales pozitionata in Constanta multi cred ca poti avea clienti 2 maxim 3 luni pe an dupa care poti inchide, total gresit eu am avut anul trecut la un apartament un grad de ocupare in regim hotelier de 95 % iar in 2010 intre 1 ianuarie si 19 Iunie am un grad de ocupare de 75 %, da in perioada de criza si asta in conditiile in care imi promovez serviciile exclusiv pe internet. In plus la mine este mai simplu in comparatie cu hotelierii eu daca gresesc cu ceva platesc din buzunarul propriu prin lipsa incasarilor si trebuie sa fiu foarte atent la orice detaliu in schimb la hoteluri …

    Deci se poate dar cu multa munca si mai ales sa sti cum sa iti tratezi clientii pentru a reveni sau pentru a te recomanda, sa sti cum sa te promovezi ce sa le oferi clientilor sa ii ajuti cind au nevoie (o mica paranteza duminca aveam programata o preluare de la Otopeni si in aceeasi zi un alt client din Finlanda ce a stat 3 saptamini pleca la Bucuresti, l-am transferat gratis pentru ca oricum aveam drum).

    – ce ne lipseste in Constanta :

    birou de informatii turistice (eu cersesc de la CJC Primarie pliante si harti pentru a le avea in apartamente)

    reabilitarea centrului vechi

    controlarea celor ce lucreaza la negru

    in mod surprinzatori ai ce face chiar si in `extrasezon` la mare (pentru mine nu exista extrasezon) personal am organizat un mic tur al Dobrogei pentru mai multe persoane, aproximativ 700 de km in 2 zile cu vizite la Adamclis, Sf Andrei, Dervent, Bisericile in Creta, Capidava, Enisala, Jurilovca …

    obligarea agentilor economici din Mamaia sa functioneze de la 15 Aprilie la 1 Octombrie nu 2 zile de 1 Mai si apoi iara santier pina pe 10 iunie pentru ca vin clientii pe 12 in week end (de ce spun asta sint clienti straini de 2-3 ani ce vin special in Mamaia pentru cluburi si concertele din cluburi si ar dori sa stea mai mult (5-7 zile de 1 Mai nu ca cei din Bcuresti 1-2 nopti) pur si simplu nu au ce face in Statiunea pina la 1 Mai

    ar fi mai multe de discutat dar sint foarte obosit acum si nu am timp sa dezvolt subiectul


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: