Ziarul „Financiarul” face o comparatie intre Romania si Grecia

http://www.financiarul.com/articol_43569/emil-boc-nu-face-reforme-si-tot-emil-boc-ne-reproseaza-ca-vom-ajunge-in-faliment-precum-grecia.html

Mediul de afaceri cere imperios o strategie pe doi-trei ani, pentru a se evita dezastrul

Evolutia economiei arata clar faptul ca, fara reforme, vom ajunge in situatia Greciei.

Aceasta afirmatie o face chiar premierul Romaniei, Emil Boc, cel insarcinat cu reformele si gestionarea crizei. De cealalta parte, mediul de afaceri cere imperios guvernului o strategie pe doi-trei ani, care sa scoata Romania din criza. Aceasta strategie presupune o politica fiscala, una investitionala si, nu in ultimul rand, sprijin pentru IMM-uri. Fara reforme, Romania va ajunge pe termen mediu in situatia financiara dificila a Greciei, a afirmat ieri premierul Emil Boc. Guvernul promite aceste reforme inca de la inceputul crizei, dar masurile luate pana in prezent nu au deblocat criza financiara si economica si, de multe ori, mai mult au incurcat mediul de afaceri. „Nu cred ca vom ajunge in situatia Greciei, pentru ca sper ca asociatiile profesionale si opozitia vor face presiuni ca guvernul sa ia masuri eficiente. In primul rand, ar trebui sa stim ce vor prin masurile pe care le iau, si nu sa faca declaratii fara noima precum cea cu largirea bazei de impozitare si eliminarea scutirilor“, a declarat ieri pentru „Financiarul“ Maria Grapini, presedintele FEPAIUS. Si bancherii sustin ca nu suntem aproape de situatia Greciei. „Dar daca nu corectam trendul care s-a format, pe fondul unor ani electorali si preelectorali, practic ne putem apropia de problemele acestei tari“, este de parere economistu­l-sef al BCR, Lucian Anghel. „Ramane de vazut daca masurile enumerate de premierul Emil Boc sunt suficiente. Daca nu reducem aceste cheltuieli publice, nu ne incadram in tinta de deficit bugetar si pana la urma s-ar putea sa ajungem in situatia unor majorari de taxe si impozite“, a explicat Anghel. In acelasi timp, acesta spune ca o crestere a fiscalitatii este mai putin de dorit in conditiile in care economia nu este complet refacuta. Guvernul isi mentine decizia de a continua sa rationalizeze si sa reduca nivelul cheltuielilor publice, a mai sustinut ieri Boc. Premierul a adaugat ca „in 2009 am imprumutat 1,5 miliarde de euro ca sa platim pensiile. In 2010 imprumutam 1,7 miliarde de euro ca sa platim pensiile“. Avem unul dintre cele mai mari deficite bugetare din UE In urma cu cateva zile, seful statului, Traian Basescu, i-a chemat la raport pe ministri pentru a afla unde sunt cele 100.000 de disponibilizari din sectorul public care ar fi trebuit sa duca la reducerea cheltuielilor. Potrivit celor mai recente declaratii ale guvernantilor, organigramele supraincarcate ale ministerelor se vor reduce abia spre sfarsitul anului. Totusi, sunt si ministri care nu sunt de acord cu premierul si care afirma ca Romania nu se afla intr-o situatie dezastruoasa. „Nu suntem intr-o situatie economica dezastruoasa, ci delicata. Am fi fost intr-o situatie dezastruoasa daca leul s-a fi depreciat cu 30%, ceea ce era perfect realizabil. Cred ca din punct de vedere economic Romania se afla in prima parte din tarile din UE“, a afirmat Adriean Videanu, ministrul Economiei. Romania a avut anul trecut al optulea deficit bugetar din Uniunea Europeana ca procent din PIB, dupa metodologia ESA95, potrivit datelor comunicate ieri de Eurostat. Potrivit Institutului National de Statistica, Romania a avut anul trecut un deficit de 7,3% din PIB, diferenta valorica dintre cele doua metodologii de calcul fiind de peste un miliard de euro pentru 2009. „De Grecia ne diferentiaza major nivelul inca mic al datoriei publice. Riscul pentru Romania poate aparea in conditiile in care deficitul bugetar mare poate creste datoria publica si nu trebuie sa privim cu lejeritate acest lucru“, a avertizat economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru. Solutia: politici fiscale si investitionale Mediul de afaceri, grav afectat de lipsa de actiune a gu­vernului, sustine ca guvernantii ar trebui sa faca o strategie pe doi-trei ani coerenta, care sa scoata tara din criza. „Vrem sa vedem o strategie pe doi-trei ani care sa cuprinda o politica fiscala, o politica investitionala si, nu in ultimul rand, modul de sprijin al IMM-urilor pentru accesarea fondurilor europene. Cu lipsa de lichiditati si blocarea creditarii, IMM-urile nu gasesc cofinantare. In plus, este absolut necesar ca evaziunea fiscala sa fie limitata si piata neagra sa fie scoasa la suprafata“, a spus Grapini. Increderea oamenilor de afaceri din Romania in economie a scazut in T1 fata de ultimele trei luni din 2009, potrivit unui sondaj Deloitte, care releva, printre altele, ca doar 6,7% dintre repondenti au o parere buna despre regimul reglementarilor si despre sprijinul gu­vernamental. „Din aceasta strategie trebuie sa rezulte cresterea increderii, ca oamenii de afaceri sa investeasca si sa creeze locuri de munca“, a aratat Grapini. Accesarea fondurilor europene, in pur stil romanesc In ceea ce priveste fondurile europene, in loc de a lua masuri concrete pentru accesul la finantare si limitarea birocra­tiei, Boc constata ca la „fondurile europene, care repre­zinta o resursa extraordinara pentru Romania, lucram, din nefericire, cu romani care, la fel ca fiecare dintre noi, au metehnele lor in aplicare“. Comisia a organizat ieri o conferinta la Bucuresti, pentru a determina IMM-urile sa aiba o atitudine proactiva in accesarea fondurilor dedicate lor. „Nu putem ignora lipsa cofi­nan­tarii, este o realitate locala. Totusi, fondurile UE nu pot reprezenta unicul contrabalans la criza“, a atras atentia seful Reprezentantei Comisiei in Romania, Nicolae Idu. Alianta Confederatiilor Patronale din Romania (ACPR) arata ca trebuie sa fim circumspecti in privinta evolutiei economiei, pentru ca FMI si-a revizuit in jos prognoza de crestere in cazul Romaniei, de la 1,2%-1,3% la 0,8%-0,9%. Patronatele explica faptul ca, pentru evitarea derapajelor, trebuie aplicate pana la urma masurile cerute de FMI si UE. „Aici as aminti reducerea chel­tuielilor publice cu 10% si adop­tarea de masuri directe de crestere a productiei prin in­vestitii publice majore. De exemplu, reabilitarea termica a blocurilor ar trebui sa ia amploare, programe de genul 20.000 de case la tara, Fondul National de Investitii sa devina operativ intr-o luna, iar programul «Prima casa» sa iasa din inertia birocratica si bancara clasica. Ar mai fi nevoie de ase­menea de relansarea creditarii industriale“, a declarat purtatorul de cuvant al ACPR, Dan Matei Agathon.

Anunțuri
Published in: on Aprilie 22, 2010 at 10:19 PM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2010/04/22/ziarul-financiarul-face-o-comparatie-intre-romania-si-grecia/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: