Cum putem să evităm majorarea TVA

Articol din Evenimentul Zilei

http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-putem-sa-evitam-majorarea-tva-893740.html

 Alternative pentru majorarea veniturilor bugetare sunt, spun oficialii FMI, fondurile europene şi combaterea economiei negre.

 Atragerea unor sume mai mari din fonduri europene, combaterea afacerilor la negru şi reducerea cheltuielilor din sistemul public sunt alternativele pe care le propun reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Comisiei Europene la majorarea TVA pentru a creşte veniturile la vistieria statului.

 „Pentru prima dată, reprezentanţii Comisiei Europene au avertizat că este crucial ca România să acceseze fonduri europene. Jeffrey Franks a declarat că este îngrijorat de economia neagră, în special de contrabanda cu ţigări, şi ne-a spus că dacă nu vom aplica măsurile convenite cu FMI vom ajunge în situaţia Greciei”, ne-a declarat Dan Matei Agathon, purtătorul de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR). El a avut, joi seară, o întâlnire cu delegaţia FMI şi CE.

 Reprezentanţii FMI au declarat că majorarea taxelor şi impozitelor nu este oportună în perioadă de criză. Ieri, şi ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a întărit afirmaţia şi a precizat, după întrevederea cu delegaţia Fondului, că „nu se creşte TVA-ul”.

 În schimb, se discută lărgirea bazei de impozitare, după cum a spus şeful Finanţelor. „Discuţiile au fost constructive. Lucrăm, adunăm cifre, vedem care sunt evoluţiile economice, interne şi externe, perspectivele pentru români”, a precizat Vlădescu, citat de Mediafax.

Guvernul a decis, săptămâna aceasta, să înfiinţeze un comitet special dedicat combaterii muncii la negru. Din noul organism vor face parte reprezentanţi din ministerele Muncii, Finanţelor, Internelor, Secretariatul General al Guvernului, Inspecţia Muncii şi Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale.

 Taxele mai mari vor înmulţi şomerii

 Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, avertizează că majorarea taxelor şi impozitelor este o măsură care se va traduce prin creşterea numărului de şomeri, în paralel cu scăderea veniturilor la bugetul de stat. „Am înţeles că FMI susţine că majorarea taxelor este contraproductivă. Oamenii de afaceri îşi fac treaba şi fiecare ia măsurile de ajustare necesare, fără să mai aştepte ceva de la guvernanţi, cu excepţia măcar a păstrării nivelului actual al fiscalităţii. Reacţia mediului de afaceri se va vedea în scăderea per ansamblu a veniturilor la bugetul de stat”, a declarat Pârvan, pentru EVZ.

În ceea ce priveşte datoriile pe care statul le are către mediul privat, Dan Matei Agathon spune că acestea vor fi acoperite cu banii care ar trebui să fie folosiţi pentru investiţii în infrastructură.

„Ministrul Adriean Videanu a spus că Romgaz trebuie să intre în parteneriate public-private pentru a se dezvolta. Noi am ajuns la nişte acorduri, însă guvernul intenţionează să facă cu totul altceva. Berceanu are bani de autostrăzi, dar nu va inaugura niciun metru anul acesta, pentru că banii se vor duce în arierate”, ne-a explicat reprezentantul ACPR.

Semne proaste anul are

După ce au văzut datele economiei noastre pe primul trimestru, reprezentanţii FMI au devenit mai sceptici în privinţa creşterii economice pentru acest an.

Reprezentanţii patronatelor prezenţi la discuţii au afirmat că FMI ar putea revizui, din nou, în jos estimarea privind creşterea economică a României în 2010 de la 0,8%, cât este în prezent, la 0%, în scenariul optimist.

La rândul său, şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, spune că este cumpătat în a spune dacă economia va fi pe plus sau pe minus în 2010 şi crede într-o revenire a PIB abia în partea a doua a anului.

Anunțuri
Published in: on Aprilie 30, 2010 at 9:56 PM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2010/04/30/cum-putem-sa-evitam-majorarea-tva/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: