Nori negri pe cerul Europei

Editorialul meu de azi din Curierul National

http://www.curierulnational.ro/Economie/2010-05-03/Nori+negri+pe+cerul+Europei

Flancul sudic al Uniunii Europene începe să cedeze. Grecia se va mulţumi cu un ajutor de 45 de miliarde de euro, oricum o sumă de excepţie, dar analiştii au constatat că de fapt ar fi nevoie de circa 100 de miliarde de euro, pentru că suma de 45 de miliarde reprezintă doar datoria pe care ţara filosofilor de altădată o are de returnat până pe 15 mai. Portugalia stă şi ea la rând şi aşteaptă să intre în compania deloc lăudabilă a ţărilor cu probleme mari şi foarte mari. Datoria externă a Portugaliei a ajuns la 126 de miliarde de euro. De aici până la blocaj financiar şi la intervenţia FMI nu mai e decât un pas.

În mod excepţional, Spania a bătut toate topurile la şomaj, atingând un record nedorit de peste 20 la sută. Aceasta înseamnă că unul din cinci spanioli este pe drumuri. În mod la fel de excepţional, Standard & Poor’s a ajuns să „declaseze” aceste ţări în salturi, câte 3-4 trepte odată, de parcă am fi în război. Dacă sudul Europei se afundă în criză, nici nordul nu o duce mai bine. După Islanda, care înainte de norul vulcanic a trecut printr-un nor bancar care a aruncat-o în pragul falimentului, se pregătesc surprize neplăcute în Irlanda, o altă ţară-exemplu a Uniunii Europene care dovedeşte acum că nu numai în România minunile ţin trei zile.

Pe valul îngrijorărilor care asaltează Europa, compania de consultanţă Capital Economics a găsit de cuviinţă să atragă atenţia investitorilor că Ungaria, Bulgaria şi, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă, România, sunt ţările cele mai expuse la „miracolul” grecesc, printre altele şi pentru că au bănci cu capital grecesc în sistemul lor bancar. Adică nu ne ajungea criza noastră, acum o să mai primim şi de la alţii.

În faţa acestui domino al prăbuşirilor, ţinta UE rămâne menţinerea stabilităţii euro, aşa încât Bruxelles-ul este direct interesat să ajute Grecia pentru a nu se trezi cu moneda europeană în aer, ceea ce ar atrage o reacţie negativă în lanţ. Din modul cum este tratată boala Greciei înţelegem şi de ce delegaţia FMI, aflată încă la Bucureşti, ne-a spus că noua tranşă de împrumut se duce direct în tainiţele BNR, iar nu pentru pensii şi salarii, cum s-a întâmplat până acum. Motivul e simplu: împrumutul va avea ca unic scop susţinerea euro şi nu va mai putea fi folosit pentru finanţarea deficitului bugetar.

Din cauza blocajelor din sudul Europei, FMI a revizuit prognoza de creştere la nivel european, iar România nu a scăpat nici ea nevătămată, coborând întâi de la 1,3 la 0,8 la sută, iar acum, odată cu vizita FMI la Bucureşti, de la 0,8 la zero absolut, ceea ce, în termeni diplomatici, înseamnă că ne aşteaptă chiar o uşoară scădere economică pentru anul în curs.

Aşa încât Guvernul nu are încotro şi trebuie să reducă imediat cheltuielile bugetare cu 10 la sută, în caz contrar fiind nevoit să treacă la măsura la fel de impopulară a creşterii fiscalităţii. Aceasta din urmă ar atrage imediat însă o gravă scădere economică într-o ţară care deja suferă de suprafiscalitate, cadorisindu-ne în plus cu creşterea şomajului şi cu scăderea producţiei, adică exact ce ne lipsea!

Mă tem că mesajul FMI a fost unul foarte clar: faceţi-vă temele la economie cum trebuie, altfel ajungeţi Grecia din urmă! În aceste condiţii, o lege a parteneriatului public-privat ar veni ca o gură de oxigen pentru un Guvern care nu are bani de investiţii. Fără acestea însă, relansarea economică va rămâne un vis frumos.

Anunțuri
Published in: on Mai 3, 2010 at 12:20 PM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2010/05/03/nori-negri-pe-cerul-europei/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: