În sfârşit, vin măsurile anti-criză!

 Editorialul de maine din Curierul National

Un plan de măsuri anti-criză urmează să fie adoptat de Guvern şi este surprinzător că multe dintre punctele acestui plan sunt cele solicitate de mediul de afaceri încă de la începutul crizei. Păcat doar că, deşi prezentate atât public cât şi în negocierile Alianţei Confederaţiilor Patronale cu Guvernul, aceste măsuri au fost amânate atât de mult fără vreun motiv serios. Poate că unora li s-a părut că nu ne-a lovit destul de tare criza. Acum e evident că suntem atât de expuşi încât un plan de relansare economică se impune cu o evidenţă de necontestat.

Acum e important ca aceste măsuri să nu rămână iar la stadiul de discuţie, pentru că economia nu se reface prin mese rotunde şi planuri anti-criză, ci prin aplicarea concluziilor rezultate în urma negocierilor între partenerii sociali. Printre măsurile din planul gândit de Guvern se numără scutirea de impozitul pe profit timp de cinci ani pentru firmele care investesc 200.000 euro şi creează 25 locuri de muncă, deducerea unei cote de 50% din valoarea TVA aferentă lucrărilor de renovare sau modernizare a locuinţelor sau clădirilor, realizată la furnizor la momentul emiterii bonului fiscal, eliminarea impozitului minim, cu excepţia restaurantelor, hotelurilor şi cazinourilor,

acordarea automată a dobânzilor de întârziere pentru sumele de restituit de la buget, dobânda urmând a fi primită din ziua următoare expirării termenului de plată, înfiinţarea grupurilor fiscale, prin asocierea persoanelor juridice, una dintre ele urmând a face calculul şi declararea impozitului pe profit pentru întreg grupul, compensarea directă prin care se elimină majorările de întârziere şi penalităţile pentru firmele la care statul are datorii, reducerea de la 1 ianuarie 2011 a contribuţiilor de asigurări sociale cu trei puncte procentuale.

În plus, planul mai cuprinde introducerea programului şi cardului de credit de sprijun pentru IMM-uri, în aşa fel încât firmele care au activitate de cel puţin un an să poată lua credit de 150.000 de lei pe un an cu posibilitatea prelungirii cu încă un an, dar cu dobândă preferenţială, iar statul garantează 80% din valoarea creditului şi a dobânzilor. Mai sunt incluse anularea majorărilor de întârziere şi a penalităţilor datoriilor către stat acumulate în perioada 1 ianuarie 2009- 30 mai 2010 cu condiţia achitării datoriilor către stat  pana la 30 august 2010, achitarea până la 30 august a facturilor mai vechi de 90 de zile pentru lucrări executate în cadrul  programelor guvernamentale, scutirea pentru doi ani a plăţii impozitului pe profit pentru firmele care angajează la nivel de minimum 10% din total, persoane disponibilizate din sectorul bugetar şi subvenţii agricole doar pentru terenurile cultivate.

Nu putem nega logica şi necesitatea măsurilor din planul anti-criză al Guvernului, cerute de altfle de atâta timp de mediul de afaceri. Dar ele trebuie aplicate de îndată într-un mod eficient în aşa fel încât să-şi producă efectul imediat asupra economiei. Fără măsuri serioase de relansare economică, nu vom putea ocoli un nou împrumut de la FMI care ar împovăra şi mai mult bugetul cu datorii care vor trebui plătite cândva.

Anunțuri
Published in: on Iulie 11, 2010 at 2:59 PM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2010/07/11/in-sfarsit-vin-masurile-anti-criza/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: