Atenţie pe scări cu războiul diplomatic pentru că la iarnă o să fie frig!

 Editorialul de maine din Curierul National

Statele nu au prieteni, ci interese. Este primul lucru pe care trebuie să-l înveţe orice om de stat, orice diplomat şi, în genere, oricine se amestecă în politică. În consecinţă, România trebuie să aibă grijă la partenerii externi, indiferent dacă îi convin sau nu anumite luări de poziţii ale acestora. Ce m-a şocat este faptul că, atunci când Franţa a încălcat drepturile omului, în care este de altfel deţinătoarea de drept a certificatului de inventator, Ministerul de Externe al României şi-a văzut de treabă, reacţiile au fost de la slabe la inexistente, iar prin prisma lipsei de implicare s-a înţeles că noi chiar suntem responsabili pentru taberele de romi din întreaga lume, inclusiv cele în care locuiesc romii din Bulgaria, de exemplu.

Atunci când Rusia ne-a dat însă o lecţie despre cum să faci de râs un spion, vai ce ne-am mai deranjat, ce ne-a mai durut, căzând astfel în capcana întinsă probabil exact cu acest scop. Nu ştiu cu ce ne-ar fi pedepsit Franţa dacă îi băteam obrazul să-şi respecte principiile în numele cărora pretinde veneraţia altora, dar despre Rusia ştiu bine ce are de gând, pentru că am fost deja informaţi despre posibilele consecinţe economice ale războiului diplomatic deschis între Bucureşti şi Moscova.

Aceste consecinţe pot fi multiple, dar atunci când vorbeşti de relaţiile cu Rusia, primul lucru care îţi vine în minte este gazul. Şi nu întâmplător. Am asistat de prea multe ori la modul în care Gazprom gestionează, mai ceva ca o oficină a Ministerului de Externe rus, relaţiile cu state precum Ucraina, Belarus, Moldova sau chiar ţări din Uniunea Europeană, ca să fim atât de naivi să credem că noi am fi scutiţi de un asemenea tratament. Temerea mea este că românii vor plăti scump, la propriu, la factură, lipsa de talent diplomatic a unor oficiali români sau naivitatea acelor reprezentanţi ai statului român din afara ţării prinşi în diferite ipostaze jenante de către camerele de filmat ruseşti. Ar trebui să respectăm mai mult cinematografia rusă şi să ştim să ne ferim de scenariile lor de geniu, recentul film de la Moscova nefiind primul de acest fel care ne pune într-o lumină proastă.

Pentru cei care-şi amintesc, astăzi, 23 august, sărbătoream eliberarea de jugul fascist şi alăturarea Armatei Române la Armata Sovietică eliberatoare. În timp, eliberatorii s-au dovedit a fi mai degrabă ocupanţi, iar românii visau să fugă de ei oriunde în lume, inclusiv în Germania „imperialistă”. Acum însă, problemele nu mai pun în termeni de doctrină, ci de interese economice. Germania e departe şi până şi ea are nevoie de gazul rusesc. Cât despre România, aflată în imediata vecinătate şi geo-strategică, dar şi de interes, a Rusiei, nu pot să spun decât un singur lucru: Atenţie pe scări cu războiul diplomatic pentru că la iarnă o să fie frig!

Anunțuri
Published in: on August 22, 2010 at 11:12 AM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2010/08/22/atentie-pe-scari-cu-razboiul-diplomatic-pentru-ca-la-iarna-o-sa-fie-frig/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: