Păcatul diversităţii devenite zarvă

Un conflict izbucnit în această săptămână între diferiţii reprezentanţi ai patronatelor a readus în atenţia opiniei publice o problemă mai veche care viciază dialogul tripartit: lipsa de unitate din cadrul mişcării patronale. Desigur, nu este o problemă singulară. De acelaşi lucru suferă şi sindicatele, care vorbesc pe atât de multe voci încât te întrebi dacă ai de a face cu un corp social sau cu un cor de Monteverdi ale cărui voci numai specialiştii le pot distinge din cauza multitudinii coriştilor şi a liniilor melodice. Dacă în cazul lui Monteverdi diversitatea polifonică duce la o armonie îngerească, în cazul mişcării patronale diversitatea nu înseamnă şi calitate, ci mai degrabă dorinţa unora de a ieşi cu orice chip în evidenţă, de a se da victime, de a face opoziţie, ca şi cum s-ar pregăti de alegeri.

În mişcarea patronală nu există putere şi opoziţie, pentru că nu suntem în Parlament şi nici nu generăm o majoritate care să formeze Guvernul. Desigur, dacă mişcarea patronală ar fi unită, atunci ar exista posibilitatea ca ea să fie consultată măcar în cazul numirii unor miniştri esenţiali pentru economie, aşa cum se întâmplă în ţările în care mediul de afaceri este respectat cu adevărat. Dacă acest lucru nu se întâmplă şi în România nu este numai vina clasei politice, care ignoră prea uşor importanţa mediului privat pentru dezvoltarea unei societăţi, ci şi a patronatelor care, în loc să vorbească pe o singură voce şi să se facă astfel auzită de toată lumea, acceptă să fie târâtă în tot felul de dispute de inşi care şi-au făcut o meserie din a fi contra. Orice ar spune reprezentanţii majori ai mişcării patronale sau orice plan anticriză ar apărea pe piaţă, orice soluţie ar propune Guvernul sau oricine altcineva, există întotdeauna cineva care să fie contra, din principiu, probabil pentru că e mai uşor să ieşi în evidenţă aruncând tot timpul cu pietre în ce fac ceilalţi.

Mişcarea patronală din România nu va fi recunoscută ca atare şi nu va ajunge să însemne ceea ce ar trebui ea să reprezinte într-o societate atâta vreme cât voci disparate şi frustrate vor folosi calităţile închipuite de reprezentanţi ai mediului de afaceri pentru a face zarvă, pentru a se închipui martiri ai unor cauze pierdute sau imaginare şi câtă vreme mediul de afaceri nu va vorbi pe singură voce. Desigur că aş spune că acelaşi lucru e valabil şi pentru sindicate, ba chiar şi pentru clasa politică în ceea ce priveşte strategiile pe termen lung ale României.

Suferim de secole de o lipsă de unitate cronică şi de incapacitatea de a ne aduna în jurul unui ideal comun. Am plătit foarte scump în istorie această lacună şi continuăm să rispim multă energie şi resurse ca să fim unii împotriva altora, în loc să punem umărul să construim împreună. E un viciu de fond al societăţii româneşti şi, din păcate, nu văd semnele vindecării. Dacă însă nu vom strânge rândurile şi nu vom şti să depăşim păcatul naţional al proverbului „câte capete, atâtea idei”, vom mai pierde mult timp de acum încolo în dispute sterile, în loc să să ne construim o societate mai bună.

Anunțuri
Published in: on Septembrie 19, 2010 at 10:23 AM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2010/09/19/pacatul-diversitatii-devenite-zarva/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: