Prognoza meteo pentru patronate

        Editorialul de maine din Curierul National 

Deocamdată, în mişcarea patronală din România încă mai este furtună, cu averse locale de ploaie şi fenomene meteorologice extreme. Şi aceasta pentru că unii reprezentanţi, mai mult sau mai puţin dedicaţi acestui sector, consideră patronatele ca pe o trambulină personală care să le asigure apariţii la televizor sau posibilitatea de a se vedea prin presă cu declaraţii pompoase. Şi pentru că alţi reprezentanţi, care nu suferă de mania publicităţii, nu înţeleg că numai pe vreme bună se poate semăna şi recolta la capacitate maximă. Aşadar unii nu vor să înţeleagă, alţii nu sunt capabili. Tocmai de aceea revin cu acest subiect care este mai important decât ar părea la prima vedere.

          Aici nu este vorba despre dorinţe personale sau despre interesele unei organizaţii sau a alteia. Aici este vorba despre mediul de afaceri din România, adică despre economia ţării care nu se face în birourile de la Palatul Victoria sau de la nu ştiu care minister, ci în producţia reală. Dacă nu avem un mediu de afaceri sănătos, o să tot stăm să plângem pe la uşa diferitelor guverne să ne dea. De unde să ne dea dacă în România se închid firmele plătitoare de taxe şi înfloresc afacerile la negru? De unde să ne dea dacă mulţi intreprinzători îşi mută afacerile în Bulgaria pentru că acolo au parte de un tratament mai prietenos decât în propria lor ţară?

          Patronatele din România trebuie să se unească dacă nu vor să devină o filială a sindicatelor care ştiu să se pună de acord atunci când merg la o negociere. Atunci când mişcarea patronală devine mai slab organizată sau mai dezbinată decât cea sindicală, disproporţia de forţe devine o problemă de ansamblu a societăţii. Atunci când vedem nu ştiu câte sindicate pe aceeaşi ramură ne apucă râsul, neînţelegând ce au de împărţit nişte sindicalişti care ar trebui să urmărească aceleaşi deziderate. Noi suntem însă în aceeaşi situaţie când, în loc să mergem cu o voce unitară la Guvern, la negocierile cu FMI şi în alte asemenea situaţii, ne prezentăm acolo pe mai multe voci decât o corală simfonică. Cu diferenţa că în patronate nu avem de a face o simfonie, ci mai degrabă cu un experiment dodecafonic greu de ascultat.

Ce propune eu nu este nici imposibil, nici greu de realizat. Este nevoie însă de bunăvoinţă şi de inteligenţă socială mai mare decât cea necesară pentru a apărea la televizor şi a arunca anateme împotriva Guvernului, a colegilor din patronate sau a oricui îţi pică la îndemână.

Propunerea mea publică este ca în cel mai scurt timp patronatele să dea o lecţie societăţii româneşti să să-i arate că se poate constitui într-o alianţă unitară de confederaţii care să ştie să apere interesele economiei româneşti şi să dovedească un fapt atât de elementar că împreună putem realiza mai mult decât separat. Cei care cred că ţinându-se deoparte cu nasul pe sus sunt mai critici cu guvernarea nu-şi dau seama că orice Guvern adoră să aibă patronate dezbinate pentru că îşi permite să nu ţină cont de ele. Desigur, acelaşi lucru şi-l doresc şi de la sindicate, şi de la opoziţie. Dar, dacă reprezentanţii mediului de afaceri consideră că sunt inteligenţi, ar trebui să nu cadă pradă acestui joc. Eu oricum nu mă voi opri până când nu voi vedea mişcarea patronală din România cântând pe o singură voce, pentru că astfel poate face minuni.

Anunțuri
Published in: on Octombrie 3, 2010 at 9:34 AM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2010/10/03/prognoza-meteo-pentru-patronate/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: