România, paradis fiscal

Editorialul de maine din Curierul National

Atunci când am propus o cotă unică de 10 la sută ca măsură dramatică de relansare economică am fost poate prea tolerant. Bineînţeles că foarte multă lume a început să ne demonstreze că aşa ceva e imposibil, că statul se va prăbuşi sub povara cheltuielilor şi că aruncăm bugetul public în aer. Acum, văzând toate comentariile de după, dar şi faptul că firmele româneşti fug în Bulgaria, mă gândesc că am fost prea tolerant şi că am cerut prea puţin. La ora actuală, România e prea bolnavă ca să se mai vindece cu aspirină. Cred că e nevoie de chimioterapie sau un anumit gen de raze. Într-adevăr, când ai ajuns aici, şi tratamentul în sine conţine o doză de risc. Dar măcar încerci să te salvezi. Metastaza economiei româneşti are nevoie de ceva mai mult decât prima casă, ultima rablă şi scutiri palide de impozite pentru nişte categorii restrânse de persoane. Are nevoie de o schimbare radicală de perspectivă şi abordare.

          Am propus reducerea cotei unice la 10 la sută tocmai din acest motiv, pentru că am sperat că ldierii de opinie, dar şi politicienii decidenţi vor înţelege că nu ne mai putem bate cu economiile din jur care scad fiscalitatea dacă noi o creştem sau o menţinem la cote ridicate. Până la urmă, scăderea cotei unice a devenit o variantă de lucru la Ministerul Finanţelor, dar numai atât. Se discută, se analizează…cum spunea un cântec al lui Andrieş. România nu mai are timp, pentru că până ne hotărâm încotro să o luăm o să ne trezim cu jumătate din companii înregistrate în ţările din preajmă şi cu jumătate din angajaţi plătiţi la negru.

Aş merge de aceea mai departe şi aş propune, măcar ca sugestie de discuţie, tranformarea României în paradis fiscal. Raţiunea e pe cât de simplă, pe atât de greu de acceptat de clasa politică şi birocratică: suntem un stat prea tânăr, prea necopt, şi o democraţie prea fragilă ca să reuşim să creăm un sistem performant de redistribuire a resurselor şi a impozitelor colectate. Oricât am colecta la buget, nu avem sistemul care să asigure că banii astfel luaţi de la companii şi cetăţeni ajung unde trebuie, se transformă în investiţii utile, în autostrăzi, în amenajări, în tot ceea ce este necesar unei ţări dezvoltate. Încercările repetate de a simplifica şi eficientiza sistemul bugetar au dat greş, trebuie să o recunoaştem. Vom mai cheltui alte miliarde de euro şi vor mai trece alţi 20 de ani şi tot nu vom reuşi să punem la punct un sistem de colectare şi refolosire a banilor la buget precum cel nemţesc sau cel elveţian. Şi atunci înseamnă că vânăm o fata morgana şi că nu căutăm fericirea unde trebuie.

Dar dacă am fi realişti şi am accepta că suntem prea balcanici şi prea imaturi ca civilizaţie urbană (să acceptăm totuşi că Europa Occidentală a început acest demers cu mult înaintea noastră) ca să reuşim să punem la punct un stat articulat care să controleze eficient resursele şi impozitele? Dar dacă am accepta acest lucru nu cu pesimismul jurnaliştilor sau analiştilor care ne prevăd disoluţia ca stat, ci cu realismul unor oameni care caută soluţii plecând însă nu de la idealuri intagibile, ci de la starea de fapt?

Atunci am ajunge la concluzia firească a unei mai mici intervenţii a statului – ştiu că sună foarte liberal – şi a minimei impozitări, cu efectul secundar al atragerii investitorilor sau măcar a celor care ar dori să-şi ţină şi să-şi cheltuie banii într-un loc prietenos din punct de vedere fiscal. Dacă la o fiscalitate minimă adăugăm o lege bună a parteneriatului public-privat, măcar îi dăm României şansa să iasă din procesul interminabil al tranziţiei devenite criză devenite metastază.

Ce ar însemna România paradis fiscal. Ar însemna birocraţie redusă la minimum – de aceea spuneam că o anumită clasă va avea o problemă cu propunerile mele – ceea ce aduce şi reduceri de cheltuieli. Ar însemna să facem un calcul şi să avem cele mai mici impozite şi cele mai puţine taxe din regiune. Georgia practică o asemenea politică fiscală şi investitorii vin grămadă, în ciuda problemelor cu Rusia. Noi suntem în siguranţă, nu ne atacă şi nici nu ne ameninţă nimeni, dar toţi investitorii fug de noi. Ar trebui să pricepem odată acest semnal de alarmă!

Anunțuri
Published in: on Octombrie 10, 2010 at 11:37 AM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2010/10/10/romania-paradis-fiscal/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: