Modele de agroturism

Editorialul de luni din Curierul National 

Zonele pentru agroturism reprezintă în numeroase ţări ale lumii o creaţie recentă, apărută din nevoia de evadare în spaţii de linişte, dincolo de zidurile oraşului sau de aglomeraţia unor staţiuni turistice. Ele pun în evidenţă specificul unor zone rurale, cum ar fi cadrul natural, construcţii, obiceiuri, activităţi, tradiţii gastronomice, toate diferite de la o zonă la alta. Există spaţii geografice extrem de generoase, mai mult sau mai puţin extinse, în care odihna se îmbină cu recreaţia, plimbarea, activităţile practice, în unele situaţii valorificându-se chiar unii factori naturali de cură balneară. Aceste zone au fie un mod de situare unitar (ca în culoarul Bran – Rucăr, Depresiunea Dornelor, Valea Arieşului), fie sunt dispersate sub forma satelor turistice (staţiuni verzi), precum: Poieni (jud. Cluj); Geoagiu Băi (Hunedoara), Tismana (Gorj), Murighiol (Tulcea), Botiza (Maramureş) sau Bala (Mehedinţi).

Exemplul cel mai elocvent despre zonele pentru agroturism ni-l dau ţările alpine europene, primele în care s-a practicat această formă de turism.

         Dintre acestea, nu este un secret pentru nimeni că Elveţia este ţara în care a apărut „aventura turistică” (denumirea de început a agroturismului) în jurul anilor 1840. Este vorba de zona Chateau d’ Oex, unde englezii au descoperit o lume mirifică  în care se îmbinau peisaje montane, ape de munte, pajişti bogate cu turme de vite dar şi localnici primitori şi în care şi-au făcut simţită prezenţa peste 700 de turişti în anul 1878, o cifră record la acea dată. De atunci, lucrurile au evoluat, iar în prezent, la cele 6 milioane de locuitori, Elveţia găzduieşte 10 milioane de turişti anual, satele sale îndeplinind în bună măsură funcţii agroturistice ( ca de exemplu în zona lacului Leman, în Munţii Jura sau în zona Neuchâtel).

O altă ţară model pentru agroturism este Franţa, unde activitatea este coordonată de asociaţia generală TER (Tourisme et Espace Rural). Statul francez încurajează dezvoltarea acestor zone, spre care se dirijează persoanele cu venituri mai modeste, promovând un sistem de creditare avantajos şi o politică fiscală de încurajare. Aceasta explică evoluţia rapidă a numărului de adăposturi rurale clasificate (Gites de France) şi a numărului de nopţi de cazare petrecute (2,5 milioane în 1994). Pentru cei car au fost în turism rural în Franţa, nume precum Masivul Central (Auvergne, Limousin, Cantal), Bretagne, Savoia, Champagne, Vosgi evocă în mod cert numai amintiri plăcute.

 Şi Austria a dezvoltat o importantă bază turistică în mediul rural (satele turistice de recreaţie), promovând sistemul pensiunilor rurale complete pentru vacanţele familiale. Sunt bine reprezentate în Tirol şi zona Salzburg, pe Valea Dunării.

În fine, nu trebuie uitată Germania care a trecut la organizarea turismului rural după 1960, prin organizarea primară a unui inventar al siturilor care se pretează la practicarea turismului, luând în acest sens în considerare fermele bine întreţinute. Cele mai multe au fost înregistrate şi funcţionează în Munţii Pădurea Neagră (Schwartzwald), dar la fel de importante sunt şi cele răspândite în celelalte landuri de la Marea Nordului.

Ceea ce caracterizează toate aceste zone amintite este puritatea şi buna întreţinere. Acolo nu  îţi construieşte cine ce vrea şi unde vrea, lucru care, din păcate, se întâmplă în România. Tocmai de aceea zonele noastre de turism rural sunt din ce în ce mai agresate de construcţii kitsch care fac foarte mult rău celor care ar dori să investească în agroturism sau au făcut deja acest lucru. Aşa încât, pentru a putea vorbi de un agroturism sănătos în România, prima condiţie ar fi delimitarea zonelor potrivite şi reglementarea lor cu legi speciale, care să le salveze de invazia mizeriei şi a construcţiilor haotice. Altfel nu ne vomn putea compara niciodată cu ţările care practică acest gen de turism.

 

Anunțuri
Published in: on Iulie 2, 2011 at 7:19 PM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2011/07/02/modele-de-agroturism/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: