Mediul de afaceri, sufocat de controale şi controlori

Editorialul de luni din Curierul National

 

Oricât de mult ne-am dori un mediu de afaceri perfect şi funcţional, e clar că el nu poate fi obţinut pe calea celor peste 80 de controlori care pot oricând să deschidă uşa întreprinzătorului şi să-l ia la rost, cu sau fără temei. Or exact această cifră incredibilă, de peste 80 de persoane cu atribuţii de control, pot descinde peste omul de afaceri român potrivit unui studiu Golden Mind & Spirit (îl puteţi găsi integral pe http://www.goldennews.ro/). Dincolo de arbitrariul unor controale, hai să calculăm timpul şi nervii irosiţi în acest fel. Nu aşa poate să crească mediul privat şi nu aşa se menţine vie şi puternică o economie!

Am propus de aceea un Birou Unic de Control, care să cuprindă toate instituţiile cu atribuţii de control asupra activităţilor companiilor şi care să se ocupe şi de autorizare, dar şi de supraveghere, fără ca întreprinzătorii să fie presaţi prin vizite inopinate şi nejustificate. Un astfel de organism ar asigura, pe de-o parte, şi ordinea din firme, dar şi – pe de altă parte –  liniştea întreprinzătorilor corecţi, care ar putea fi astfel vizitaţi doar o dată pe an în vederea respectării legislaţiei, procedurilor şi reglementărilor în vigoare.

Problema e mai serioasă decât pare la prima vedere, pentru că, tot din calculele Golden Mind&Spirit, reiese că orice om de afaceri din România care vrea să respecte întreaga legislaţie pierde 65% din timpul său cu vizitele inopinate ale instituţiilor de control. La care se adaugă 20% din acelaşi timp pentru plata taxelor, impozitelor sau îndeplinirea obligaţiilor administrative. Ar mai rămâne 10-15% din timp pentru concentrarea atât de necesară dezvoltării şi consolidării afacerii. Pe partea financiară a costurilor cu posibilele controale, calculele respective arată că – tot în funcţie de complexitatea afacerii astfel supravegheate – întreprinzătorul poate fi nevoit să cheltuiască între 25% şi 40% din capitalul disponibil pentru a satisface toate pretenţiile controlorilor.

Dacă cineva crede că în felul acesta o să avem o economie serioasă şi competitivă, se înşeală. Iar situaţia aceasta neverosimilă este generalizată. Puteţi întreba orice om de afaceri şi veţi vedea că cel mai tare îl stresează controalele şi cozile la ghişee, nu dezvoltarea afacerii, care măcar îl motivează şi îl menţine entuziast. Adică în loc să producă, mediul privat românesc se luptă să supravieţuiască prin jungla birocratică şi de control a statului.

Trebuie să schimbăm această mentalitate şi să evoluăm. Altfel tot bugetul ţării va avea de suferit, iar odată cu el noi toţi.

Anunțuri
Published in: on Februarie 11, 2012 at 11:59 AM  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://danmateiagathon.wordpress.com/2012/02/11/mediul-de-afaceri-sufocat-de-controale-si-controlori/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: